marţi, noiembrie 17

luni, noiembrie 16

Despre filmele catastrofico-apocaliptico-documentare



Am ajuns până la refuz cu invazia de documentare de genul ăsta menite să bage spaima în creduli şi să hrănească foamea unora după conspiraţii.

Fată unul o conspiraţie, iar efectul, o ploaie de filme care n-au nimic a face cu cea de-a şaptea artă, dar destul de bine orientate în direcţia persuasiunii gloatei.

Cu ce se susţin ? Sofisme de doi bani, argumente forţate şi nefondate, o serie de imagini, fraze, cuvinte şi simboluri repetate în mod abuziv până ţi le bagă în cap, minciuni deconspirate, planuri diabolice şi mult mister.

Iată câteva: 2012, Zeitgeist, Conspiracy (2001, 2008), Conspiracy Theory, 23, 23.5, paişpe'n cinci, etc.

O salbă de minciuni !

duminică, noiembrie 15

Spamul



Pentru că am putea scăpa de invazia spamului într-un mod elegant şi legitim cunoscând câteva aspecte din politica internetului şi dacă am trăi în Statele Unite. ( link Legile-Internetului)

Păcat că, citind, mi s-a demonstrat încă o dată ce bine e la alţii asta pentru că în România nu e nicio lege cu privire la spam. Dacă nu îţi dă în cap înseamnă că e de neluat în seamă?

Dau şi un exemplu, siteul Ştirilor ProTv care trimite spamuri în prostie. De curiozitate, câţi dintre voi şi-au dat acordul să primească mesaje ?

n.b. Spam e abreviaţie pentru non – Solicited Pornography and Marketing Acted.

sâmbătă, noiembrie 14

Una scurtă tot cu gripa

Site: automate care stropesc mainile cu apa sfintita in bisericile din Italia ( link Descopera)
Dacă aş fi un cârcotaş advocatus dei aş spune că e păcat să faci risipă de apă sfinţită, că doar nu au de gând sa redistribuie apa odată folosită. Ar fi tot aia cu udarea mâinilor în acelaşi recipient.

Wtf Poza zilei



Dacă te înghite şi eşti claustrofob, stai liniştit, e un spaţiu atât de mare cât să nu faci un atac de panică. ( link Descopera)